În vremea de apoi mulți înselători și hristosi mincinoși se vor arăta cu viclenie că au harul Sfântului Duh și vor face semne mari și minuni false cu puterea satanei

Păgânii, necredinciosii si apostatii (lepădatii de dreapta credintă) nu au harul Preasfântului Duh. În Vechiul si Noul Testament, harul Sfântului Duh a fost făgăduit tuturor celor ce vor crede în Iisus Hristos (Isaia 44, 3; 59, 21; Iezechiel 36, 27; Fapte 2, 17-18). În vremea de apoi multi înselători si hristosi mincinosi se vor arăta cu viclenie că au harul Sfântului Duh si vor face semne mari si minuni false cu puterea satanei, spre a însela pe multi si a-i îndepărta de la dreapta credintă, precum a zis Domnul (Matei 24, 24).

Vrăjitorii, proorocii mincinosi, ereticii, înselă-torii si făcătorii de minuni false sunt urâciune înaintea Domnului si Dumnezeu nu ascultă de ei (Levitic 20, 27; Deuteronom 18, 10-12).

Crestinii care cad în păcate grele întristează Duhul Sfânt (Efeseni 4, 30). Totusi nu pierd harul mântuirii. Dacă se vor întoarce din toată inima la spovedanie si la lucrarea faptelor bune, iarăsi dobândesc harul Preasfântului Duh, fiindcă primul păcat împotriva Sfântului Duh săvârsit de ei este, după cum zice în Învătătura de Credintă Ortodoxă, „răutatea neîncrederii adevărului arătat si dovedit, al dreptei credinte în Hristos”.

Părinte Cleopa Ilie

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *