Iuliana: „Am încercat să mă ridic de nenumărate ori, dar tot de atâtea ori am căzut”

Trebuie să recunosc că mi-a luat ceva timp până să-mi iau inima în dinți (dacă pot spune așa) și să vă scriu mărturia mea. Cunosc site-ul de mai bine de un an de zile și mărturiile celorlalţi mi-au fost de mare folos când am întâmpinat ispite, așadar am considerat că a venit vremea să nu mai păstrez tăcerea, ca o răsplată pentru ajutorul primit prin minunata voastră campanie.

Încă de mică mi-am spus că nu voi ceda presiunilor ce vor apărea și că-mi voi păstra fecioria până în momentul în care voi simți că sunt pregătită pentru așa-numitul „pas următor”, dar crescând, conștientizând faptul că cel mai frumos cadou pe care o femeie i-l poate oferi soțului său este tocmai fecioria sa, am decis că vreau să pășesc în Biserică fecioară fiind și nu să pășesc în păcat, înșelându-mă că „a venit vremea”.

Dar nu a fost ușor, pentru că s-au pus multe presiuni asupra mea, iar mai târziu, cu toate că aveam o relație cu un băiat care îmi împărtășea părerea, am fost la un pas de a eșua, căci diavolul ispitește, dar prin mila lui Dumnezeu, nu am cedat. Cu toate acestea, din nefericire, curată nu sunt.

Trupul și sufletul îmi sunt întinate de păcatul malahiei. Am căzut în acest păcat de câțiva ani, când, întâlnind un post tv pentru adulți, am început să practic ce vedeam, neștiind pe atunci ce păcat săvârșesc. Apropiindu-mă de Biserică și aflând în ce prăpastie mă aflu, am încercat să mă ridic de nenumărate ori, dar tot de atâtea ori am căzut. De puțină vreme m-am decis (pentru a nu știu câta oară) să nu mai păcătuiesc și acum mă rog la Dumnezeu să nu mai mai lase să cad și să mă ierte.

Mi-a fost greu să recunosc prin această mărturie în ce păcat mă aflu, pentru că până în acest moment doar eu și Dumnezeu aveam cunoștință de el. Dar în acest post îmi doresc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mă spovedesc și să mă îndrept, sperând că atunci când El va considera că e timpul potrivit, îmi va trimite un băiat care să mă înțeleagă și să mă sprijine.

Doamne ajută!

Iuliana, 18 ani | ortodoxiatinerilor.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

9 răspunsuri

  1. Alia spune:

    Patericul ne arata ca ori de cate ori cadem, sa ne si ridicam de indata fara sa deznadajduim. Cat suntem in viata, mai e timp de mantuire si Dumnezeu ne asteapta de fiecare data.

  2. iulian spune:

    are o putere mare asupra noastra,pt ca suntem slabi si ne uitam unde nu trebuie si gandim ce nu ne trebuie..mult am luptat si eu..roagate sa iti dea Dumnezeu…un leac si nu ti-l defini doar roagate;dar pana atunci pune si dati cateva lanturi jos ale diavolului ex: cand deschizi calculatorul cauta o muzica bizantina care iti place,niumic sa fie fortat ca nu ajuta,cauta videoclipuri cu Sfinti Parinti sunt foarte multe pe youtobe;Pr Arsenie Papacioc Pr.Arsenie Boca dar si Pr.Necula si sau Pr.Calistrat..nu vreau sa te indoctrinez ci iti spun cateva directii sa iti fie mai usor si apoi o sa vezi ca scapi de mai multe,dar sa vezi ca iti mai vin si bucurii atunci cand mergi pe aceste piste,insa cand ai o impotrivire de a te uitat si mai mult te uiti pe ex cancan,ei atunci cu voia ta diavolul te joaca cum vrea,el ,nu are puterea,la noi este;lui i sa lasat doar sa ne insele si uite ca mai reuseste,dar sa stii: ORICATE AI PACATUIT PUNETE IN GENUNCHI SI CERETI IERTARE FARA A CITI DUPA FOI?FII TU ORIGINALA. AM AVUT DE FURCA CU ACEL PACAT DAR SI ALTELE…MA FACUSE DION OM NEOM DAR MAI MARE PERICOLUL CAND DEZNADAJDUIESTI ATUNCI SA ITI FIE FRICA DAR PANA ATUNCI LUPTA?TOATE PACATEL ACESTEA IN FATA LUI DUMNEZEU SUNT CA NISIPUL MARII?EL VREA DE LA NOI DORINTA NOASTRA DE A LUPTA?ACEEA IL BUCURA SI NU NE LASA?CA DACA NE-AR LASA DIN MANA…FII TARE.

  3. Metatron spune:

    Iuliana nu te mai consuma, ca totul e randuit de sus , vei scapa pana la urma si de boala asta, noi barbatii care practicam asta, dupa ce dam de o femeie si facem sex, numai simtim nevoia de a mai face malahie(vb din experienta proprie) nustiu cum e la voi fetele, dar incearca cu post negru si cu rugaciuni, si spovedania,ca numai asa diavolul pleaca daca vede ca munceste in zadar si nu are sanse sa iti lipeasca acest pacat urat de tine.
    De cate ori te mandresti ca prin puterile tale proprii te-ai abtinut sa numai faci o lunga perioada de timp, de atatea ori Dzeu te lasa sa cazi iar in pacat, ca sa nu cazi in mandrie care e pacat mai mare decat malahia.

  4. peter ganea spune:

    In primul rand trebuie sati cauti un duhovnic bun, si sa te spovedesti la el , scrie pe hartie toate pacatele tale,din copilarie pana in prezent, toate, este foarte important pentru vindecarea ta.
    Mergi la biserica duminica si in zile de sarbatoare daca nu lucrezi.
    Tine miercuri si vineri post si luni este bine si cel 4 posturi din an.
    Trebuie in fiecare dimineata sa spui hotarat ca nu mai faci acest lucru, bine in genunchi cu fata spre rasarit, vorbind cu Isus Hristos.
    Trebuie sa citesit in fiecare zi dar in fiecare zi rugaciunile urmatoare:
    Dimineata rugaciunea de dimineata, [in cartea de rugaciune]
    apoi,rugaciunea, Imaprate ceresc de 7 ori dimineata si seara,
    http://www.credo.ro/rugaciune.php?id=2
    a sfintei cruci, este in cartea de rugaciune,de 2-3 ori pe zi
    http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunea-sfintei-cruci-72522.html
    si tatal nostru de 9 ori pe zi ,3 rugaciuni dimineata la pranz si seara.
    Cele 3 mici rugaciuni dupa ce ai citit rugaciunea de dimineata le gasesti aici
    http://adevarul.ro/locale/slobozia/ce-rugaciuni-trebuie-rostim-dimineata-fi-feriti-rau-explicata-preotilor-ne-ajuta-intram-contact-cu-dumnezeu-1_564a00997d919ed50e49409e/index.html?ref=yfp
    De ce este frica diavolului vezi aici: citeste psalmul, 90 si 33 in fiecare zi si cu noi este dumnezeu a sf. isaia citeste articolul si vezi.
    http://www.ganduridinierusalim.com/de-ce-ii-este-frica-diavolului-cel-mai-mult-cititi-si-raspandit
    acatistele zilnice ale saptamani, cite 1 acatist pe zi ai aici:
    http://lataifas.ro/religii-si-credinte/13094/rugaciuni-pentru-fiecare-zi-a-saptamanii/
    Apoi dupa ce citesti rugaciunile de dimineata faci inchinare la sfnta reime , de 3 ori , maica domnului si sf. ei parinti, de 2 ori, apoi sfintei cruci, sf. arhangheli, si la serafimi si heruvimi, apoila sfinti tai personali si inger, apoi la toit sfinti si ingeri din inparatia lui dumnezeu si femeile mironosite.
    Faci cel putin 3-7 metani dupa si nu uita sai multumesti domnului pentru toate in fiecare zi.
    Si foarte important sugaciunea Duhului Sfant a sfantului simeon noul teolog, in fiecare zi aici
    http://www.doxologia.ro/rugaciune/vino-lumina-adevarata-rugaciune-catre-preasfantul-duh-sfantului-simeon-noul-teolog
    Si rugaciunea catre prea sfanta nascatoare de dumnezeu, 1 pe zi aici,
    https://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/2014/03/28/in-momentul-in-care-o-rugati-pe-fecioara-maria-sa-va-medieze-rugaciunea-ea-ajunge-negresit-la-dumnezeu/
    Si apoi zici:
    Preasfanta nascatoare de dumezeu de 9 ori .
    Asculta trinitasul, si tot ce apartine de dumezeu si biserica.
    Nu barfi si nu vorbi de rau pe nimeni, impacate daca poti cu toti.
    Iti urez ca bunul dumezeu sa-ti Lumineze calea si sa reuseti, bine zi Ma-m hotarat ca de astazi inainte sa-l il mai supar pe Domnul nostru, Isus Christos

  5. peter ganea spune:

    Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut, atâta timp cât credinţa rămâne în picioare
    parintele arsenie papacioc, aici:

    http://www.ganduridinierusalim.com/nici-o-nenorocire-nu-inseamna-ceva-si-nimic-nu-este-pierdut-atata-timp-cat-credinta-ramane-in-picioare/

  6. peter ganea spune:

    Va rog sa modificati in josul pagini am facut o mare greseala trebuie adaugat cuvantul Nu dupa ca de astazi inainte sa ” NU ” il mai supar pe bunul Dumezeu.
    im cer scuze.

  7. tony spune:

    Iuliana, sora mea draga in IIsus, singurul care iarta pacate este Dumnezeu (creatorul nostru) din dragostea sa nemarginita pentru noi; adreseaza-te Lui direct in rugaciunile tale, du-te-n fata tronului Sau in umilinta si respect, dragoste si incredere deplina si vorbeste-i din adancul inimii tale exact asa cum simti, cu toate ca El stie ce te framanta si stie ce vrei sa-I ceri dinainte (nu ste EL oare atoate stiutor ?) tot ce trebuie sa faci este sa te rogi Lui de ajutor, ca prin rugaciunea ta in fata maretiei Sale sa mearga direct la Cel (si singurul de altfel), ce poate sa sa transforme raul in bine; este totodata un lucru extrem de bun faptul ca ai credinta in Dumnezeu (esti pe drumul cel bun fara-ndoiala), si asta tot din gratizia si dragostea Sa pentru tine; trebuie insa ca noi sa si facem ce ni se cere, asfel ca IIsus ne-a spus: „nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”; cand L-a intrebat acel printz extrem de bogat, ce trebuie sa mai faca in afara de a respecta cu sfintenie cele 10 porunci, IIsus I-a spus sa vanda tot si sa dea la saraci si apoi sa-L urmeze pe El, printzul a plecat intristat fara a mai spune nimic; draga mea, nu este dezjuns sa fii doar iertata de un anume pacat sau mai bine zis de pacate, ca suntem plini de ele (nu avem doar 1) ci trebuie sa-L chemam pe IIsus in inima noastre si sa-I spunem sa ne-o curetze de tot ce e rau in ea si sa traiasca El in noi pentru eternitate ptr ca fara El suntem pierduti; asa ca cel mai bun lucru pe care-l poti face pentru sufletul tau este de a te pocai acceptand darul gratuit al Domnului nostru IIsus Cristos, si de a putea primi viata vesnica de la El (mergi la o biserica ce urmeaza biblia intocmai si fa ceea ce Dumnezeu ne cere tuturor celor ce credem in El si ai sa vezi ce mare minune o sa faca pentru tine; amin

  8. dan Pribeagul spune:

    eu cred ca sfatul unui preot calugar batran, este cel mai in masura sa te poata ajuta, nu contest ca si postul in zilele de miercuri si vineri, dar si posturile de peste an te pot ajuta… dar pentru inceput este indeajuns si miercuri si vineri… sa auzim de bine si Doamne ajuta!

  9. Dorian spune:

    Buna Iuliana,
    Stiu prin ce trairi treci. Cred ca ai citit multe despre acest lucru. Ce mi-a placut mie, au fost unele scrieri ale parintelui Arsenie Boca si nu numai, care explicau nu doar din punct de vedere duhovnicesc dar si medical ce implicatii are acesta fapta. Te-as ruga sa ai mare grija, caci mentinerea acestei stari, are urmari grave din ambele puncte de vedere ajungand la un punct in care nu se mai poate face nimic ca si viitoare mama si nu numai; modificarile aduse la nivelul creierului si a sistemului reproducator au fost dovedite de catre oameni de stiinta si sunt ireversibile. Cat despre latura spirituala cred ca esti constienta si tu de suferinta sufletului din aceasta pricina, iar mai multe nu ma consider demn de a adauga.
    Iti doresc sa iti dea Maica Domnului putere sa biruiesti. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.