Lasă-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc

Un frate l-a întrebat pe unul din bătrâni, zicând: cum diavolul aduce ispite asupra sfinților? Și i-a zis lui bătrânul că a fost unul din părinți, anume Nicon, care locuia în Muntele Sinai. Și iată pe oarecine mergând la casa unui faranit și găsind pe fiica lui singură, a căzut cu dânsa. Și i-a zis ei: spune că pustnicul avva Nicon ți-a făcut așa. Și când a venit tatăl ei și a aflat, luând sabia, s-a dus asupra bătrânului și bătând în ușă, a ieșit bătrânul. Și întinzând el sabia ca să-l omoare, s-a uscat mâna lui. Și ducându-se faranitul la biserică, a spus bătrânilor și au trimis la dânsul și a venit bătrânul. Și bătându-l mult, voiau să-l gonească. Și s-a rugat zicând: lasă-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocaiesc” Și despărțindu-l pe el trei ani, a dat poruncă ca nimeni să nu meargă la el. Și a făcut trei ani, venind în fiecare duminică la biserica și făcând metanie, se ruga la toți zicând: rugati-vă pentru mine! Iar mai pe urmă s-a îndrăcit cel ce a făcut păcatul și a pus ispita asupra bătrânului. Și a mărturisit în biserică că el a făcut păcatul și a zis să năpăstuiască pe robul lui Dumnezeu. Și mergând tot norodul, a făcut metanie bătrânului, zicând: iartă-ne pe noi, avvo! Și le-a zis lor: de a vă ierta, iertați sunteți; dar a rămâne aici cu voi nu mai rămân, că nu s-a aflat unul să aibă dreaptă socoteală și să-i fie milă de mine. Și așa s-a dus de acolo. Și a zis bătrânul către fratele: vezi cum diavolul aduce ispitele asupra sfinților?

Extras din ”Patericul”, ediția a IV-a revizuită, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pag. 169-170

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *