Mi-am ucis doi copii: au trecut 15 ani și nu vreau să mai ascund asta

Katrinei Fernandez

Katrina Fernandez, autoarea mărturiei de mai jos, este o mamă care a trăit vreme de 15 ani cu traume profunde, în urma a două avorturi. În ambele cazuri a fost dezinformată despre ce este avortul și implicațiile lui.

După convertirea la catolicism (în spațiul american, predominant neoprotestant, mentalul colectiv le oferă celor care caută ceva mai profund catolicismul, ca primă opțiune; în ultimii ani a devenit din ce în ce mai cunoscută în spațiul public și Biserica Ortodoxă – n. tr.), în 2006, a creat blogul The Crescat. După 6 ani, pe 22 mai 2012, a postat propria mărturie revelatoare pentru cât de greu se reface sufletul unei femei după avort.

Pe autocolant scrie: „Avortul nu te face ne-însărcinată, ci te face mama unui copil mort”. „Mamă” este un cuvânt puternic. Are multe sensuri şi când o femeie devine mamă ea se schimbă fundamental. „A face cele ale mamei” înseamnă a creşte, a hrăni, a îngriji, a proteja. „Mama”, ca substantiv, înseamnă o persoană de sex feminin, care este însărcinată sau dă naştere unui copil, sau o persoană de sex feminin al cărei ovul se uneşte cu spermatozoidul, având loc conceperea unui copil.

Conform acestei definiţii, dacă aţi fost vreodată gravidă, sunteţi o mamă. Chiar dacă aţi făcut avort, sunteţi încă o Mamă… o Mamă îndoliată.

„Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt.” (Matei 2, 18)

Nu există nicio consolare pentru mama care pierde un copil. Ea va plânge în inima ei pentru tot restul vieţii. Faţă de această durere, avortul nu doar răpeşte viaţa unui copil şi îi răpeşte mamei copilul, ci, în plus, îi răpeşte mamei şi doliul. Ei nu i se îngăduie să plângă, pentru că ea nu se poate numi în public Mamă.

Susţinătorii avortului nu vor admite niciodată că o femeie care a făcut avort este o Mamă, deoarece asta ar însemna că recunosc faptul că a avut un copil – nu un grup de celule, ci un copil real, viu. Vedeţi, atunci când fetele încep să aibă menstruaţie, nimeni nu le spune că ar putea deveni mame, mame ale unui grup de celule, şi, cu toate acestea, sunt încă mulţi oameni care mai cred că avortul este ca şi cum ai avea o perioadă dificilă sau este vorba de eliminarea unui cheag menstrual mare. Aşa mi s-a spus când am fost la clinica lor, acum cincisprezece ani. Doi ani mai târziu, când am revenit acolo pentru a face al doilea avort, am avut parte de aceeaşi minciună.

Timp de cincisprezece ani am trăit cu durere, ruşine şi vinovăţie pentru ceea ce am făcut. Am trecut prin negare, furie, depresie. Abia după convertirea mea la catolicism am reuşit să mă împac cu mine însămi, lucru de care aveam atâta nevoie. Odată cu iertarea am primit cea mai importantă însărcinare din viaţa mea… să spun la cât mai multe femei cât de oribil, rău şi josnic este avortul.

Mi-au trebuit însă şase ani pentru a-mi face curaj. Ca să pot vorbi cu onestitate despre adevăr, trebuia să vorbesc şi despre trecut şi aici mă blocam. Astăzi scriu despre acest trecut pentru ca, în sfârşit, să recunosc public ceea ce am făcut şi să fac ceea ce este necesar pentru crimele mele, astfel încât alţii să ştie clar că avortul distruge sufletul într-un mod fundamental.

Am ales această zi pentru a vorbi.

Iată adevărul pe care atâţia ani l-am negat şi l-am ţinut departe de spaţiul public: am ucis doi dintre copiii mei, mi-am lipsit părinţii de doi nepoţi şi am omorât pe fraţii fiului meu. În plus, aceste avorturi mi-au provocat o afecţiune cunoscută sub numele de”cervix incompetent” (nu este complet închis), datorită căreia am născut prematur un alt băiat care a murit după o luptă de o săptămână, în unitatea de terapie intensivă, în 2001. Suferinţele pe care le-am îndurat eu şi pe care le-am cauzat altora sunt incomensurabile şi sentimentul vinovăţiei m-a dus în pragul sinuciderii. Sunt o laşă, în orice mod.

Am fost o laşă când am fost tânără, fiind incapabilă să îmi asum responsabilitatea pentru acţiunile mele sexuale, şi sunt o laşă încă, pentru că nu am vorbit cu sinceritate împotriva avortului atât de mulţi ani. Nu am reuşit să strig din toată puterea adevărurile urâte despre avort, astfel încât să fie auzite de toţi. Odată am încercat să ajut o prietenă care se gândea dacă să facă sau nu un avort, dar i-am spus doar cât de mult am putut, fără să-i vorbesc despre propriul meu secret oribil, groaznic. În final, fără să discut şi despre asta, ceea ce i-am spus nu a fost de ajuns şi a făcut avort. Am eşuat datorită tăcerii mele.

Dar nu mai vreau să mai fiu laşă de acum încolo. În aceste vremuri, nimeni nu îşi poate permite să mai fie un laş. Preţul tăcerii noastre se plăteşte cu sângele a milioane de copii nevinovaţi, avortaţi. Acesta este un rău care trebuie să se termine.

Femeile, femeile din America care au făcut avort, ele vor fi cele care vor determina cele mai mari progrese împotriva avortului şi vor schimba inima naţiunii noastre. Acum, în acest an electoral, este timpul să se ridice şi să spună sincer, cu detalii dureroase, necenzurate, ce se întâmplă femeilor când fac avort şi cum avortul le schimbă pentru totdeauna, cu speranţa că nimeni nu va mai suferi aceeaşi durere. Am tăcut prea mult timp.

Vă rog ieraţi-mi tăcerea mea şi îmi cer iertare pentru sminteala pe care cuvintele mele poate o cauzează. Şi să ştiţi că oricât de jalnică ar fi părerea pe care vi-o puteţi face despre mine, ea păleşte în comparaţie cu părerile pe care le-am avut eu despre mine.

Sursa stiripentruviata.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. stefan spune:

    Avortul mi se pare o tampenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *