N-a vrut să se închine la mormântul Părintelui Arsenie Boca și a pățit-o!

O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat.

Şi după asta, i-a spus fata prietenului cu care venise: „Hai să te închini şi tu!”. La care tânărul a răspuns nervos că el nu e nebun să se închine la cruci şi la morminte. Şi au plecat cu maşina. Au mers vreo trei ore şi jumătate şi cum s-au învârtit, cum au făcut, că tot în curtea mănăstirii au ajuns. Apoi fata, având şi ea carne de şofer, a luat volanul. S-au mai învârtit încă o oră şi jumătate şi tot în curtea mănăstirii au ajuns.

Atunci băiatul acela s-a dat jos din maşină, s-a dus, s-a închinat şi după aceea au mers ca vântul până la Bucureşti. E întâmplare de anul acesta, m-a sunat fata aproape de miezul nopţii, ca să-mi spună ce au păţit.

Fragment dintr-un interviu cu Părintele Pantelimon Munteanu (ucenic al Părintelui Arsenie Boca), din 14 august 2012,

publicat în cartea Părintele Arsenie Boca, Taina Căsătoriei – Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor, Ed. Cristimpuri, 2012

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.