Numai atunci când cineva va simţi această dragoste a lui Hristos pentru om, va fi cu adevărat şi pe dinlăuntru om
Toți sfinţii s-au nevoit pentru dragostea lui Hristos. Sfinţii Mucenici şi-au vărsat sângele lor. Cuvioşii Părinţi au vărsat sudori şi lacrimi, au făcut experimente duhovniceşti pe ei înşişi, ca nişte botanişti buni, s-au chinuit ei înşişi pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru chipul lui Dumnezeu, pentru om, ca să ne lase „reţetele” lor duhovniceşti. Astfel, preîntâmpinăm răul sau ne tămăduim de vreo boală duhovnicească şi dobândim sănătate. Iar dacă încercăm cu mărime de suflet să-i urmăm, ne putem chiar sfinţi.
Fireşte, toate nevoinţele Cuvioşilor, posturile, privegherile etc., şi chiar chinurile tuturor Sfinţilor Mucenici, nu se pot compara cu Patima Domnului nostru, deoarece pe toţi aceştia îi ajuta Hristos şi li se îndulceau durerile lor de marea Lui dragoste, însă pentru Sine Hristos n-a folosit deloc puterea Sa cea dumnezeiască, şi a suferit durerea cea mai mare pe Trupul Său cel sensibil, din dragostea Sa cea multă pentru făptura Sa.
Numai atunci când cineva va simţi această dragoste a lui Hristos pentru om, va fi cu adevărat şi pe dinlăuntru om. Altfel, va fi mai nesimţitor chiar şi decât zidirea neînsufleţită a lui Dumnezeu, de vreme ce soarele a simţit Patima Domnului şi s-a întunecat, pentru că nu suferea să o vadă. Pământul s-a cutremurat şi el când a văzut-o. Pietrele s-au despicat şi ele. Mormintele s-au cutremurat şi ele atât de tare, încât s-au deşteptat mulţi dintre cei adormiţi de mulţi ani şi i-au dat afară, ca să mărturisească despre purtarea aceasta nemulțumitoare a oamenilor față de Dumnezeu, Binefăcătorul şi Izbăvitorul lor.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din ”Cuvinte duhovnicești”, Vol. II, Trezvie duhovnicească, trad. de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a II-a, Ed. Evanghelismos, București, 2011, pag. 260-261
