Oamenii au o singură problemă care îi face nefericiţi

Oamenii au o singură problemă care îi face nefericiţi: trăiesc în afara lor înşilor, se lasă trăiţi, târâţi de o viaţă care nu e Viaţa lor. Trăiesc acea viaţă pe care eu o numesc, „viaţa ca blestem”, adică viaţa ca moştenire implacabilă de la părinţi şi de la lumea aceasta!

Fără naşterea din nou, din Duh şi din apă, fără Botezul Duhului şi al Focului, nu ajungem la Viaţa adevărată. Iar Viaţa adevărată este Viaţa lui Dumnezeu în noi, este Dumnezeu în noi! Şi asta este Ortodoxia! Este felul în care a ales Dumnezeu să Se dea nouă, să fie al nostru, să fim în noi şi cu noi!

Ca să fie Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta, trebuie doar să-L primeşti în viaţa ta aşa cum ţi Se oferă El şi să faci tot ce faci, cu El, în numele Lui! Acest tot, este chiar ce faci tu în fiecare zi, de când deschizi ochii şi până îi închizi! Să faci tot ce faci, cu El şi în El! Atât! Să-L chemi şi să-L primeşti şi să-L asimilezi vieţii tale, acolo şi aşa unde eşti şi o trăieşti! Să nu faci lucruri măreţe, ci aceleaşi lucruri, dar să le trăieşti tu cu ţel, şi nu ele pe tine! El te va învăţa! E cu tine şi te învaţă! Ţi-a trimis Duhul Său şi te învaţă! La început doare, pentru că omul căzut vrea să facă voia Lui , vrea să fie dumnezeu fără Dumnezeu. Doare pentru că orice naştere se face în dureri, în afară de naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Maica Sa, Fecioara Maria!

Curaj , e aşa simplu!

Monahia Siluana Vlad

Sursa: Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.