„Ortodoxia este adevărata mireasă a lui Hristos” – mărturia unui fost călugăr franciscan

A îmbrăţişa Ortodoxia nu înseamnă altceva decât a îmbrăţişa credinţa Evangheliei în limpezimea ei iniţială, în timp ce, dimpotrivă, a o nega şi a apostazia de la Ortodoxie înseamnă a nega şi a apostazia de la creştinism, în întregime.

Biserica Ortodoxă este singura care, ca un paznic credincios al credinţei evanghelice, „nu a schimbat vreodată ceva din aceasta, nici nu a scos, nici nu a adăugat”; „nici nu a tăiat cele esenţiale, nici nu le-a adunat pe cele secundare, nici nu a pierdut ceva al ei, nici nu a apucat ceva străin, rămânând întotdeauna înţeleaptă şi credincioasă celor pe care le-a moştenit”, întrucât ştie că în credinţa ce i-a fost dată o dată pentru totdeauna nu e îngăduită nici cea mai mică schimbare, nici măcar făcută de „un înger din cer”, cu atât mai puţin de un om pământesc, mincinos şi păcătos!…

Ortodoxia este adevărata mireasă a lui Hristos, „fără pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci sfântă şi fără prihană”. Aceasta este Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, singura Sa Biserică, „adevărata Biserică Sobornicească, care se luptă împotriva tuturor ereziilor. Să lupte, se poate. Să fie înfrântă, însă, niciodată. Deşi toate ereziile şi schismele din ea au răsărit, ca mlădiţe nefolositoare, tăiate chiar din viţa de vie însăşi, ea rămâne statornică prin rădăcina sa, prin unirea sa cu Dumnezeu”. Cine o urmează, pe Dumnezeu Îl urmează; cine ascultă glasul ei, glasul lui Dumnezeu Îl ascultă; şi cine nu i se supune, se face păgân.

Pavel de Ballester, Episcop de Nazianz

Extras din „Convertirea mea la Ortodoxie – mărturia unui călugăr franciscan”, Ed. Nepsis, 2010, pag. 74-75

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.