Părintele care și-a prevăzut SFÂRȘITUL: ”Eu sunt la geam în altar și vad tot ce se întâmplă și tot ce faceți voi în timpul sfintelor slujbe”

Parintele Constantin Sarbu si-a prevazut sfarsitul. Ana Cristea ne povesteste:

Pe data de 3 octombrie 1975 urma sa plec la bai. Aveam canon sa nu ma impartasesc pana de Craciun. Totusi, la sfarsi­tul lui septembrie, stiind ca plec, Parintele imi spune:

– Pregateste-te sa te impartasesti duminica!

– Dar cum, Parinte? Am canon sa nu ma impartasesc pana la Craciun.

– Ştiu eu ce-ti spun. Tu pregateste-te, duminica te impartasesc!

De atunci presimtea el sfarsitul lui.

La intrebarile noastre, Matilda (Cocuta) Mircea isi incheie amintirile spunandu-ne:

In vara anului cand a murit, l-am visat pe Parintele Constantin Sarbu in curtea bisericii, unde totul era uscat: pomii, florile, iarba. Cand i-am povestit, mi-a zis:

– Cand voi pleca eu.

– Dar unde te duci? l-am intrebat.

– Vreau sa ma duc in strainatate.

(Nu voia sa spuna ca va muri).

– Dar ce sa cauti acolo, Parinte?

– Asa o sa va uscati si voi, cum e padurea asta uscata. Aveti grija, ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pas­trati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate, piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna, mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsorea­za… si gata!

Cu vreo doua saptamani inainte de a se duce la spital, m-am dus sa-l ajut, ca avea ceva la picior. L-am descaltat si i-am pus apa cu bicarbonat ca sa se spele. Avea rani la degete, era oparit de la ciuperca pe care o avea din inchisoare si nu se putea apleca. Mi-a spus sa-l spal intre degete. Cand a intins mana spre picior, am vazut ca mainile lui erau schimbate, erau parca albastre si aveau cute. M-a trecut un fior. Mi s-a parut ca si fata lui era schimbata. I-am spus:

– Parinte, ai mainile schimbate, nu mai ai mainile pe care le aveai.

El a zis:

– Poate oi muri!

– Nu de moarte, dar nu stiu cum sunt schimbate mainile!

Dupa cateva zile, cand am mai venit la biserica, mi-a zis:

– Cocuto, ai dreptate cu mainile mele. Am fost instiintat ca plec. Dar daca tu nu imi spuneai ca am mainile schimbate, eu nu ma rugam sa mi se dezvaluie acest lucru. Dar intrucat tu mi-ai spus de mainile mele, eu m-am rugat si am fost instiintat ca plec.

Şi-a impartit o parte din carti. […] Nu-mi venea sa cred ca totusi va pleca atat de repede. Pastrez si astazi bocancii si pantalonii lui, cu care a venit din inchisoare.

Dupa moartea lui l-am visat odata, cand mi-a aratat niste coji de portocale aruncate de la blocul de alaturi langa troita si mi-a zis:

“Cocuto, uite ce mizerie! Cat veti trai voi, eu sunt la geam in altar si vad tot ce se intampla si tot ce faceti voi in timpul sfintelor slujbe”.

Asta mi-a spus in vis. Dimineata i-am spus lui Mircea:

– Ştii ce am visat eu? Uite, asa, asa…

– Lasa, Cocuto, astea sunt copilarii!

– Hai cu mine, sa vedem daca sunt cojile alea de porto­cala! Vii si pleci.

Pana la urma a zis:

– Hai ca o fac si pe asta, hai ca merg!

Şi am mers acolo si am vazut ca intr-adevar erau doua jumatati de resturi de portocala aruncate langa troita. Mircea era la poarta, gata sa plece.

– Intra si inauntru. Poate il vedem acolo pe geam, cum a zis el!

– Poate il vezi tu, dar eu nu-l vad, ca sunt pacatos.

Totusi, la insistenta mea a intrat in biserica. Era putina lume, era dimineata. Mircea imi spune:

– Vad ca lumea asta se inchina.

– Inchina-te si tu, cum se inchina oamenii acestia!

Şi cand a trecut Mircea de la Domnul Iisus si s-a dus spre Maica Domnului, l-a vazut pe geam pe Parintele. Asta l-a adus pe el la credinta. Mircea il ajuta pe Parintele la constructii, la tencuit cu Mos Gheorghita, mergea cu pachete la azile, dar la biserica nu venea, nu se ducea nicaieri. Dupa ce l-a vazut pe Pa­rintele pe geam, s-a miscat in el ceva si s-a intors spre credinta.

Pe Parintele Sarbu l-am mai visat si-n alte randuri, dar am sa va spun cum mi-a vestit venirea Parintelui Voicescu. Parca m-am dus la biserica, in casa parohiala, sa fac curat. Acolo, in dormitor, cand am intrat era un alun, mare de intra­sera crengile prin geam pana spre caminul acela de orbi. Ma intrebam ce-o fi cu alunul asta. Am luat si eu o crenguta cu trei alune si am bagat-o in sort. Aveam un sort alb. M-am dus apoi in biserica, unde era lume, stranele pline. Nu stiu pe cine asteptau. Şi a intrat Parintele Sarbu, cu camasa alba cusuta cu fir. A intrat inauntru si a facut la toata lumea semn de binecuvantare. Apoi a venit si mi-a luat alunele din buzunar, s-a uitat la policandru si a aparut un alun mare in biserica. Eu am zis:

– Parinte, dupa ce ca biserica e mica, ce facem cu alunul asta?

– Acesta este rodul Parintelui vostru care vine astazi!

– Rodul Parintelui?!

Atunci, dupa ce m-am trezit, m-am imbracat si eu repe­de si m-am dus la biserica sa-l vad pe noul preot. Şi intr-adevar, a venit Parintele Voicescu, l-am vazut si eu. Şi i-am povestit si dansului cum l-am visat si cum am venit sa-l vad.

In momentele grele ale vietii mele l-am simtit totdeauna alaturi de mine pe Parintele Sarbu si – in vis – cerandu-i aju­torul, mi-a raspuns: “Spune necontenit asa: Doamne, fii cu mine in toata vremea si in tot locul! Şi tot raul se va indepar­ta”. Am zis si continui sa urmez sfatul lui, al bunului si scumpului meu Parinte!

din: Biserica Sapientei, Un mare marturisitor crestin,
PREOTUL CONSTANTIN SARBU, Editura Bonifaciu, Bacau, 2010
cuvantul-ortodox.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *