Povață către o femeie pe care soțul o înșală

Bine aţi făcut sfătuindu-i să nu dea năvală cu reproşuri. Reproşurile nu ajută cu nimic. „El” şi-a călcat deja conştiinţa în picioare. Aducerea „ei” este încheierea unei îndelungi lupte, în care el a rămas învins. Totuşi, nu mi se pare că lucrurile vor rămâne aşa. O să se sature de „ea” şi o va alunga. Se va răci faţă de „ea”: conştiinţa lui se va răzvrăti şi poate că îşi va primi drepturile.

Cu această nădejde să se însufleţească cei ce suferă, adăugând la ea rugăciunea plină de râvnă. Aici, fireşte, s-a amestecat vrăjmaşul, iar pe el nu-l poţi goni decât cu rugăciunea.

Invăţaţi-i să primească mângâiere din gândul că, răbdând, devin părtaşi ai cununii muceniceşti. Lot a fost mucenic, fiindcă, după cum ne încredinţează Apostolul, s-a chinuit sufleteşte văzând faptele nelegiuite ale concetăţenilor. La fel este şi situaţia suferinzilor noştri.

Fie ca ei să privească această nefericire ca pe oricare alta: moartea, boala, prigoana, incendiul. Dumnezeu îngăduie acestea ca să le pună răbdarea la încercare. Iar pe „el” îl smereşte Domnul. Acum este înnebunit de trufie, dar când va trece negura şi îşi va da seama ce a făcut, se va vedea pe sine în starea cea mai înjosită. Pesemne că este mândru şi se impunea o asemenea doctorie de ruşine.

Să le mai daţi de înţeles că grija noastră de căpetenie este mântuirea propriului suflet. Oare neruşinarea „lui” împiedică lucrarea mântuirii lor? Nicidecum. Dacă vor privi problema inteligent vor vedea că pot preschimba totul în unealtă de mântuire. Să se înstrăineze pentru o vreme de simţămintele neplăcerii faţă de purtarea „lui” şi să stăruie asupra gândului că ea nu poate împiedica lucrarea lor. Să facă asta cu smerenie, rugându-se pentru „el”.

Este greu, ce-i drept, dar ce mare lucru poate înfăptui fără osteneală?! Cel mai greu este pentru soţie. In schimb, răsplata ei va fi mai mare dacă va răbda cu inimă bună acest necaz.

Domnul să mângâie inimile lor şi să îi umple de tihnă cu prisosinţă!

Sfantul Teofan Zavoratul

Extras din „Mantuirea in viata de familie”, Ed. Sophia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Anca spune:

    Doamne Maica Domnului ajuta-ma, te implor din tot sufletul meu ca sa impac cu sotul meu, ne tot certam de doua luni si ceva, intoarce-i Sfanta Maica gandurile sa ne impacam .Eu il tot acuz ca are pe alta ca in urma cu ceva timp ma inselat si am aflat de la alta persoana , el nu recunoaste la fel ma minte ca merge la serviciu dar defapt eu cred ca e la alta va rog din suflet ajutati-ma, ma gandesc doar la el in orice clipa, nu pot dormi noptile. Ma rog Tie Sfanta Mea Maica adu-mi-l inapoi! Faca-se voia ta! Amin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.