Psalmodia împreună cu Rugăciunea lui Iisus ajută foarte mult în durerile insuportabile

– Părinte, de ce este trebuinţă pentru a depăşi durerea?

– De bărbăţie şi silinţă.

– Dar durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?

– Dacă este om lumesc cu o cântare, dacă este om duhovnicesc cu psalmodia. Odată tatăl meu avea temperatură şi o durere puternică de cap. Şi atunci ce face? Mănâncă o sardea sărată, bea şi un pahar cu vin şi începe să cânte: „Deşteaptă-te, sărmane oropsit” şi alte cântece de haiducie, după care s-a făcut bine. Aşa să cântăm şi noi, ca să se împrăştie durerea.

Şi eu într-o zi am răcit şi m-a luat o durere de cap de parcă voia să mi-l spargă. Atunci am început o psalmodie foarte frumoasă şi imediat mi-a dispărut durerea de cap. Într-adevăr, psalmodia împreună cu Rugăciunea lui Iisus ajută foarte mult în aceste cazuri; înmoaie sufletul, îl îndulceşte, pentru că mâhnirile şi durerile neîncetate îl răpun şi îl răcesc. Şi noaptea trecută nu am putut dormi din pricina durerii. Mi-am spus că dacă voi muri înainte de a se face ziuă, voi avea… o zi mare, căci în cealaltă viată nu va însera niciodată, nici nu va fi noapte ca să se facă ziuă… Apoi am luat un „medicament” – am cântat Pentru durerile Sfinţilor… Iar efectul acestei „pastile” durează toată noaptea. Medicii au astfel de pastile aici la voi?

– Părinte, se spune că noaptea durerile se înteţesc.

– Da, pentru că noaptea omul se îngreuiază. În timpul zilei, bolnavii având companie, discuţii etc. îşi uită durerea. Însă noaptea, când sunt singuri, mintea lor se duce la durere şi li se pare că ea este mai mare. În boală vor exista întotdeauna dureri, însă scopul este să răsucim butonul la altă frecvenţă, pentru a le uita. Pentru că de nu înfrunţi corect durerea, te va durea de două ori mai mult. Dacă te gândeşti la durere, ea se va mări. În timp ce dacă ai un gând bun, de pildă îţi aduci aminte de cei care suferă mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din „Cuvinte duhovniceşti”, Vol. IV, Viața de familie, Ed. Evanghelismos, București, 2003, pag. 228-229

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *