Rugăciunea celui prigonit de oameni

rugaciune

Mulţumesc Ţie, Doamne şi Dumnezeul meu, pentru tot ce s-a săvârşit asupra mea! Mulţumesc Ţie pentru toate necazurile şi ispitirile pe care mi le-ai trimis pentru curăţirea şi tămăduirea sufletului şi trupului spurcate, rănite de păcate!

Miluieşte şi mântuieşte uneltele pe care le-ai întrebuinţat pentru tămăduirea mea: pe acei oameni ce mi-au pricinuit necazuri. Binecuvântează-i şi în veacul acesta, şi în cel viitor! Socoteşte-le întru faptă bună ceea ce mi-au făcut!

Dăruieşte-le răsplăţi îmbelşugate din vistieriile tale cele veşnice. Dar ce Ţi-am adus eu Ţie? Ce jertfe bineplăcute? Nu Ţi-am adus decât păcate, decât călcări ale dumnezeieştilor Tale porunci. Iartă-mă, Doamne, iartă-l pe cel vinovat înaintea Ta şi înaintea oamenilor! Iartă-l pe cel fără de răspuns!

Dă-mi mie să mă încredinţez şi să recunosc fără făţărnicie că păcătos sunt!

Dă-mi să lepăd dezvinovăţirea vicleană! Dă-mi pocăinţă! Dă-mi inimă înfrântă! Dă-mi blândeţe şi smerenie! Dă-mi iubire de aproapele, iubire fără de prihană, deopotrivă faţă de toţi, atât faţă de cei care mă mângâie, cât şi faţă de cei care mă necăjesc! Dă-mi răbdare în toate necazurile mele!

Fă-mă mort pentru lume! Ia de la mine voia mea păcătoasă şi sădeşte-mi în inimă sfânta Ta voie, ca numai pe aceasta să o fac cu faptele şi cuvintele şi gândurile mele. Ţie se cuvine slava pentru toate! Numai a Ta e slava!

Singura mea avere e ruşinarea feţei şi tăcerea gurii. Stând înaintea înfricoşatei Tale judecăţi în sărmana mea rugăciune, nu aflu în mine nici un lucru bun, nici o vrednicie — şi stau, împresurat din toate părţile, ca de un nor gros şi o beznă deasă, de mulţimea cea fără număr a păcatelor mele, având o singură mângâiere în inima mea: cu nădejdea în neţărmurita Ta milă şi bunătate. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov – Experienţe ascetice, Editura Sofia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.