Soluția debandadei sufletești în care trăim astăzi

De jur-împrejurul nostru se nasc poeme ale lumii decăzute și ale morții. De fiecare dată, sunt ridicate în slăvi lipsurile pe care le avem. Suntem disperați și se duce o întreagă politică de disperare a conștiințelor noastre, arătându-ni-se – știu eu – calamități naturale, lipsa de alimente, medicamentația proastă, sărăcia de care suntem curpinși, de parcă nu am trăi-o noi. E drept că, în momentul în care ne este prezentată cu virulență și suntem atacați de această informație în liniștea inimii noastre, ea devine și mai gravă. Se accentuează.

Biserica ne îndeamnă să ne redescoperim gustarea cea dulce din Trupul și Sângele lui Hristos. Soluția debandadei sufletești în care trăim astăzi nu poate fi decât Hristos. Și nu poate fi decât Hristos, pentru că El este un Dătător de rouă în cuptorul vremii pe care o trăim acum. Roua Vieții veșnice în cuptorul uciderii noastre din culpă. Noi suntem asemenea tinerilor acelora aruncați într-un cuptor, iar roua noastră nu poate veni decât dinspre Răcoarea Care este Hristos.

Părintele Constantin Necula

Extras din ”Propovăduind Evanghelia iertării”, Ed. Agnos, Sibiu, 2012, pag. 11-12

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.