Sufletul este bolnav, deoarece mintea este bolnavă

Ce anume este boala sufletului?

Dacă nu cercetăm unde se află boala omului, cum putem şti ce anume trebuie să vindecăm? Chiar în ceea ce priveşte corpul, dacă omul urmează un tratament greşit, nu se va vindeca niciodată. La fel se întâmplă şi cu viaţa sufletului. Iar la întrebarea de mai sus, Sfinţii Părinţi răspund la unison: sufletul este bolnav, deoarece mintea este bolnavă. Mintea, sau “ochiul sufletului” este ceva diferit de raţiune. Iar boala este întunecarea minţii. Şi vindecarea este luminarea ei.

Pentru a înţelege mai bine aceste concepte de insipraţie evanghelică, trebuie să ne referim la cuvintele lui Iisus Hristos:

“Ochiul tău este luminătorul trupului. Când ochiul tău este curat, şi trupul tău întreg e luminat; dar când ochiul tău este rău, şi trupul tău e întunecat. Aşadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric”. (Luca 11, 34).

Aşa cum geamurile fumurii ale unei încăperi pot să împiedice lumina soarelui să intre, tot aşa şi mintea (sau ochiul sufletului), dacă este bolnavă, este incapabilă să sesizeze pe Dumnezeu, Cel ce este Lumina Lumii (Ioan 8, 12).

Apoi, când facultatea mintală a omului nu “funcţionează” cum se cuvine, apar anomalii. Toate patimile se răzvrătesc, iar omul se foloseşte în mod egoist, atât de Dumnezeu, cât şi de aproapele său pentru a-şi întări ‘fericirea’. Este necontenit într-o stare de nelinişte. Sunt creştini care spun adeseori: „Dacă aproapele meu s-ar purta altfel cu mine, dacă aş avea copii mai buni, dacă soţia mea nu ar fi făcut asta şi asta, dacă…, dacă…, probabil că aş fi dus o viaţă creştinească”. Aproape toţi avem impresia că încetarea problemelor exterioare ne-ar face mai buni. Dar adevărata problemă care ne chinuieşte este una lăuntrică, interioară. Şi aceasta este întunecarea minţii. Deoarece, în starea noastră căzută, acuzăm totul, chiar momentele bune din viaţă. Când însă mintea este eliberată prin metoda şi tratamentul duhovnicesc potrivit, omul simte că nu mai are probleme serioase.

Luminarea minţii ne face în stare să vedem dragostea lui Dumnezeu atât în bucurie, cât şi în întristare, în fericire şi în nefericire, în necaz şi în alinare, în aşa-numiţii oameni buni şi în aşa-numiţii oameni răi etc. Astfel încât ceea ce alţii socotesc a fi nenorocire, noi o luăm ca pe o binecuvântare, iar ceea ce alţii iau drept binecuvântare, noi socotim nenorocire.

Aşadar, problema principală a omului este cum să înveţe să-şi vadă starea de boală lăuntrică, care este chiar întemniţarea (încarcerarea) şi întunecarea minţii.

Mitropolitul Hieroteos Vlachos

Extras din ”Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia ortodoxă”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *