Teama de moarte poate veni asupra voastră. Şi cu siguranţă că va veni. Să vă aşteptaţi la aceasta, dar să nu vă temeţi câtuşi de puţin

Teama de moarte poate veni asupra voastră. Şi cu siguranţă că va veni. Să vă aşteptaţi la aceasta, dar să nu vă temeţi câtuşi de puţin. Ce însemnă moartea pentru noi, creştinii? O revenire în patria părintească; în strălucitorul palat al cerescului Părinte: Ne vom teme noi oare de ceva bun?

Se teme oare un ostaş atunci când i se termină perioada de serviciu militar şi i se spune că este liber şi că se poate duce acasă? De ce să ne temem, în loc de a ne bucura? Un ostaş slujeşte o perioadă de timp mai scurtă, iar altul una mai lungă, dar fiecare dintre ei este fericit să scape din capcană şi de pe câmpul de luptă şi să se întoarcă acasă. Tot aşa se întâmplă şi cu noi, în această viaţă, unii pentru o viaţă mai scurtă, iar alţii pentru o viaţă mai lungă. Dar noi toţi trebuie să murim mai devreme sau mai târziu. Iar prin moarte trebuie să ne întoarcem cu toţii la cerescul nostru Părinte, Carele ne-a creat şi ne-a adus în lumea aceasta, de parcă ne-ar fi trimis la război, astfel încât El să ne poată aştepta şi primi în părinteasca şi dulcea Sa îmbrăţişare şi pentru ca astfel să nu ne mai putem vreodată despărţi de El.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, trad. de prof. Paul Bălan, Ed. Rotonda, Pitești, 2011, pag. 52

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.