Trezeşte-te la miezul nopţii și spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale”

La miezul nopţii trezeşte-te şi laudă pe Domnul Dumnezeul tău. În ceasul acesta a înviat Domnul nostru şi a lăudat pe Tatăl, drept aceea şi nouă ni s-a poruncit a lăuda pe Domnul la această vreme. După ce te scoli, mai întâi spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale” (Ps. 118, 61); după aceea, tăcând puţin, spune psalmul 50 întreg, până la capăt. Psalmi să citeşti atâţia câţi poţi citi stând în picioare. După fiecare psalm fă rugăciune de taină şi metanie, mărturisind Domnului cu lacrimi păcatele tale şi rugându-L să ţi le lase; iar după fiecare trei psalmi să spui: „Aliluia”.

Dacă sunt cu tine şi alte fecioare, să cânte şi ele, şi una după alta săvârşiţi rugăciunea. Spre dimineaţă să citeşti psalmul: Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mânec, însetat-a de Tine sufletul meu (Ps. 62, 1-2), iar în zori: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul (Cântarea celor trei tineri, 34), şi: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire! Lâudâmu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ţie… şi celelalte.

Extras din ”Patericul Lavrei Sfântului Sava”, Ed. Egumenița, 2010, pag. 132-133

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *