Cât de periculoasă poate fi lenea?

Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ţi astupă calea desăvârşirii şi te-aruncă în mâinile vrăjmaşilor, trebuie să fugi de orice curiozitate, de orice ataşare pământească şi de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te sili să asculţi repede de orice povăţuire bună şi de orice poruncă a superiorilor şi părinţilor tăi duhovniceşti, făcând orice lucru la timpul cerut şi aşa cum le place lor.

Orice ai avea să faci, nu întârzia [nu amâna], fiindcă întârzierea oricât de mică la început aduce după sine pe a doua, a treia şi celelalte. La acestea simţirea înclină mai uşor decât la prima. Ea este aplecată spre cedare, din cauză că-i robită dulceţii încercate în a doua, a treia şi celelalte întârzieri. Atunci şi acţiunea, ori începe foarte târziu, ori adesea este complet părăsită, ca supărătoare. Şi astfel încet-încet se dobândeşte deprinderea lenii, care ajunge în aşa măsură, încât nu mai e de recunoscut, decât când ne vom da la lucruri serioase şi sârguitoare. Căci din această lipsită sârguinţă recunoaştem că până atunci am stat în trândăvie şi ne dăm seama cu ruşine şi pagubă de atâtea fapte bune ce puteam face. (De aceea, marele Marcu Pustnicul cu Petre Damaschin zic: „Cât se sileşte cineva a face ceva bun într-o zi, tot atât este de dator în toate zilele vieții (Filocalie), dacă, adică, ar fi puterea şi osârdia lui”.)

Această lene aleargă pretutindeni şi cu otrava ei otrăveşte nu numai voinţa, făcând-o a lăsa orice lucru din mâini, şi orice osteneală și nevoință duhovnicească.

Dar ea orbeşte şi mintea, să nu observe pe ce gând iraţional şi rău se întemeiază astfel de voinţă, ca nu cumva din acest fel de privire să îndemne voinţa a se grăbi să săvârşească îndată o faptă la care suntem datori. Lenea nu voieşte a ne lăsa să îndeplinim acea faptă, ori, cel puţin ne sileşte s-o amânăm.

Fiindcă nu-i de ajuns numai a face lucrul ce-l ai de făcut, ci se cuvine a-l face la vremea lui şi cu toată sârguinţa cuviincioasă cerută de calitatea și natura lui esenţială, ca să fie făcut cu toată desăvârşirea, după cum este scris: „Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lenevire” (Ieremia 48, 10).

Şi tot acest rău se întâmplă fiindcă nu-ţi dai seama de puterea acelui lucru bun, să-l faci la vremea lui şi cu gând hotărâtor să biruieşti osteneala şi greutatea adusă de lene noilor oşteni.

Nicodim Aghioritul

Extras din „Războiul nevăzut”, Ed. Egumenița, Galați, pag. 62-63

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *