CEAIURILE – medicamentul pe care ni l-a lăsat Dumnezeu (citiți și distribuiți!)

FOTO literaryjungle.wordpress.com

Înainte vreme, oamenii cunoşteau puterea plantelor şi se foloseau de ele din belşug. Erau şi boli foarte grave care nu puteau fi decât ameliorate, însă majoritatea se vindecau cu ajutorul ceaiurilor şi a celorlalte mijloace naturale nemedicamentoase. Acum, poate pentru că ne-am pus toată nădejdea în medicamente, lumea pare a fi cu mult mai bolnavă. Greu mai găseşti om sănătos. Desigur, ne lipsesc informaţii, am pierdut tradiţiile, dar ştiinţa medicinii tradiţionale mai este încă împărtăşită de mulţi, mai ales că astăzi s-au desfăşurat şi o mulţime de studii care au arătat eficienţa acestor terapii subsumate de așa-numita medicină integrativă. Vom continua și în acest număr să prezentăm o astfel de metodă de tratament, poate cea mai veche şi cea mai des folosită de-a lungul timpurilor – ceaiurile din plante medicinale. (G.F.)

Deși multă lume nu știe, ceaiurile pot avea efecte secundare la fel de grave ca și medicamentele atunci când sunt folosite în mod abuziv sau inconștient. Ceaiul nu este apă! Prin urmare, ceaiul nu ne hidratează – dacă ne este sete, vom bea mai întâi apă și nu ceai. Datorită posibilelor interacțiuni dintre substanțele active, medicamentele nu se administrează cu ceai, ci doar cu apă (medicamentele pentru tensiune, antiagregantele, anticoagulantele, sunt doar câteva dintre medicamentele ce nu se administrează niciodată cu ceai: de exemplu, sunătoarea, folosită, printre altele, și pentru efectul antidepresiv, poate să încetinească semnificativ efectele hipocolesterolemiante ale statinelor). Cel mai bine ar fi ca ceaiurile să se administreze la două ore distanță (înainte și după) de tratamentul medicamentos.

Calitatea plantei pe care o infuzăm va da efectele benefice pe care le așteptăm sau, dimpotrivă, efecte adverse. De exemplu, florile de tei, frunzele de nuc culese din zone apropiate șoselelor sau din oraș vor avea o concentrație crescută de metale grele precum plumb, mercur etc., care se vor acumula în organism, determinând apariția diferitelor patologii asociate.

Prin urmare, atunci când achiziționăm plante din piață, este recomandat să o facem de la persoane de încredere, care cultivă în gospodăria proprie astfel de plante. În cazul în care optăm pentru ceaiurile din comerț, este de preferat să le alegem pe cele ambalate în hârtie sau cutii de carton, iar nu în plastic sau folie de aluminiu (ieftin nu înseamnă neapărat bun). De asemenea, cutiile ar trebui să permită cumpărătorului observarea directă a calității plantei pe care o cumpără (culoare, grad de mărunțire, impurități etc.).

În vederea uscării și a conservării, plantele în stare proaspătă se așază pe ziare sau prosoape de hârtie, în strat subțire, și se lasă să se usuce timp de câteva zile într-un loc răcoros, aerisit și întunecat. Ulterior, se depozitează în pungi de hârtie și se păstrează într-un loc răcoros, ferit de lumină.

Când dorim să preparăm un ceai este bine să avem în vedere câteva aspecte:

– plantele nu se fierb în recipientul în care se fierbe apa;

– apa fierbinte, fiartă separat, se aduce peste plantele aflate într-o cană sau infuzor (de ceramică, porțelan, nu plastic sau metal);

– ceaiul se acoperă și se lasă la infuzat 15-20 minute (intervalul variază de la o plantă la alta). Dacă, de exemplu, un ceai de tei este lăsat doar 5 minute, în apa fierbinte va trece o cantitate mare de pigmenți și una mică de substanțe active. Cu cât lăsăm mai mult timp la infuzat, cu atât crește concentrația în substanțe active – însă nu este o regulă valabilă pentru toate plantele (ceaiul verde/negru se lasă la infuzat doar 2-3 minute);

– odată folosite, plantele infuzate se aruncă (cea mai mare parte din substanțele active conținute a fost deja scoasă din plante la prima infuzie).

Tipuri de ceaiuri şi posologia lor

Ceaiul de pelin este constituit din părțile aeriene recoltate de la specia Artemisiaabsinthium L. din familia Asteraceae. Produsul vegetal se folosește ca tonic amar, stomahic, pentru stimularea apetitului. Lipsa poftei de mâncare reprezintă un simptom frecvent întâlnit la pacienții în convalescență, în afecțiuni gastro-intestinale, în anorexie nervoasă sau tulburări emoționale, dar și ca urmare a administrării unor medicamente (de ex. citostaticele). Ceaiul de pelin poate dezvolta și efecte carminative, colagoge, spasmolitice, fiind indicat în tratamentul unor disfuncții intestinale și biliare. Se mai folosește ca vermifug. Produsul vegetal se administrează intern sub formă de infuzie sau tinctură hidroalcoolică. Infuzia se prepară dintr-o jumătate de linguriță de produs vegetal uscat, pulverizat, și 150 ml. de apă fierbinte. Se filtrează după 10 minute. Pentru stimularea apetitului, se recomandă administrarea unei căni de ceai proaspăt preparat și lăsat să se răcească la temperatura camerei, cu 30 minute înainte de fiecare masă. Infuzia se va bea neîndulcită. Pentru instalarea efectului colagog, ceaiul se va administra după mese.

Ceaiul de nalbă mare reprezintă frunzele recoltate de la specia Althaea officinalis L. din familia Malvaceae. Datorită mucilagiilor conținute, produsul vegetal are efect emolient și expectorant, fiind indicat în tratamentul tusei iritative, în inflamații ale mucoasei bucale, faringiene și ale mucoasei tractului gastrointestinal. Datorită mucilagului conținut, produsul vegetal se administrează sub formă de macerat. Maceratul se obține prin tratarea a 2-3 lingurițe de produs vegetal mărunțit cu 150 ml. de apă rece, timp de 1-2 ore, la temperatura camerei, agitând frecvent, după care se filtrează. Filtratul poate fi ușor încălzit înainte de administrare. Se vor administra câteva căni pe zi.

Ceaiul de mesteacăn alb conține frunzele recoltate de la specia Betula pendulaRoth., familia Betulaceae. Ceaiul obținut din frunzele de mesteacăn dezvoltă o acțiune diuretică importantă, manifestată prin creșterea cantității de apă eliminate. Astfel, se poate preveni formarea calculilor renali și urinari. Pentru prepararea unui ceai din frunze de mesteacăn, peste 3-4 lingurițe de produs vegetal mărunțit se aduc 200 ml. de apă fierbinte. Se infuzează timp de 15 minute. Se beau 3-4 căni pe zi. Este important de menționat faptul că, în timpul tratamentului, este necesar consumul unui volum mare de lichide pentru a compensa cantitatea de apă eliminată.

Ceaiul de gălbenele este constituit din florile recoltate de la specia Calendula officinalis L. din familia Asteraceae. Acest ceai este utilizat în principal pentru proprietățile sale antiinflamatoare, spasmolitice, emenagoge, dar și în tratamentul diferitelor afecțiuni hepatice, în gastrite, cistite. Cel mai frecvent produsul vegetal se administrează sub formă de infuzie, care se prepară adăugând peste 2 lingurițe de produs vegetal uscat și 150 ml. de apă fierbinte. Se infuzează timp de 15 minute, apoi se filtrează.

Ceaiul de armurariu poate conține atât fructele, cât și părțile aeriene  recoltate de la specia Silybum marianum (L.) Gaertn. sin. Carduus marianus L. din familia Asteraceae. Această plantă este folosită în profilaxia și tratamentul disfuncțiilor hepatice (steatoze, ciroze, hepatite). Studiile din literatura de specialitate au indicat faptul că proprietățile hepatoprotectoare și hepatoregeneratoare ale armurariului sunt datorate unui complex numit silimarină. Un dezavantaj al utilizării acestui compus este acela de a fi puțin solubil în apă; prin urmare, în ceaiul de armurariu se va regăsi o cantitate insuficientă pentru a imprima efectele hepatoprotectoare și regeneratoare dorite, dar care va determina un efect coleretic-colecistokinetic. Din acest motiv, ceaiul de armurariu se recomandă ca adjuvant în tratamentul disfuncțiilor biliare. Infuzia se prepară din 4-5 lingurițe de produs vegetal uscat, proaspăt pulverizat, peste care se adaugă apă la fierbere; după 15 minute se filtrează. Ceaiul se administrează de 3-4 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mese.

Ceaiul de chimen (sau chimion) se prepară din fructele recoltate de la specia Carum carvi L. din familia Apiaceae. Fructele de chimion sunt bogate în ulei volatil. Acesta are proprietăți carminative, colagoge, spasmolitice, stomahice, fiind indicat în flatulență, colici ușoare, tulburări dispeptice, tulburări digestive, anorexie. De asemenea, se prescrie ca galactagog. Infuzia se prepară din 2-4 lingurițe de produs vegetal proaspăt mărunțit, peste care se adaugă 150 ml. de apă fierbinte și se acoperă. După 15-20 minute, se filtrează. Se administrează câte 2-4 infuzii calde pe zi, între mese.

Ceaiul de crușân (sau lemn-câinesc) conține scoarțele recoltate de pe ramurile și trunchiurile arbuștilor în vârstă de 3-4 ani ale speciei Rhamnus frangula L., din familia Rhamnaceae. Ceaiul este folosit pentru efectele sale laxative sau purgative, în funcție de doză, și este recomandat în constipația cronică și acută. La administrarea îndelungată, determină pierderi importante de apă și electroliți (în special, ioni de potasiu) și depigmentarea mucoasei intestinale (melanosis coli). Produsul vegetal se administrează sub formă de infuzie, care se prepară adăugând peste 1-2 gr. (jumătate de linguriță) de produs vegetal uscat și pulverizat 150 ml. de apă fierbinte. Se filtrează după 10-15 minute. Pentru instalarea efectului purgativ, se vor infuza 3-4 gr. de produs vegetal uscat și pulverizat. Se recomandă administrarea lui seara sau înainte de culcare, cu instalarea efectului laxativ/purgativ la 8-12 ore după administrare.

Ceaiul de sunătoare (sau pojarniță) se prepară din vârfurile înflorite ale specieiHypericum perforatum L., din familia Hypericaceae. Infuzia de sunătoare se recomandă în afecțiunile hepatobiliare, colecistopatii, tulburări dispeptice, diaree, datorită efectelor coleretice, colagoge și antidiareice imprimate. Datorită efectului de inductor enzimatic al speciei, se va evita comedicația cu preparate din sunătoare dacă pacientul urmează tratamente cu unul din următoarele medicamente: digoxină, anticoagulante, ciclosporină, indinavir, teofilină. De asemenea, se va evita administrarea concomitentă a infuziilor de sunătoare cu alimente precum brânză, bere, vin, scrumbii sărate. Ceaiul se prepară din 3-5 lingurițe de produs vegetal mărunțit, peste care se adaugă 150 ml. de apă fierbinte și se acoperă. După 10-15 minute, se filtrează. Se administrează 2-3 infuzii, dimineața și seara.

Ceaiul de levănțică, constituit din florile speciei Lavandula angustifolia Mill. subsp.angustifolia, din familia Lamiaceae, este binecunoscut pentru efectele sedative, spasmolitice și carminative imprimate de compușii și uleiul volatil al acestei specii. Acțiunea sedativă este determinată de către uleiul volatil. Pentru obținerea unei infuzii, peste 2-3 lingurițe de produs vegetal mărunțit se adaugă 150 ml. de apă fierbinte, se acoperă și se lasă în repaus timp de 15-20 minute. Ceaiul proaspăt se recomandă în special seara, înainte de culcare.

Ceaiul de pătlagină este constituit dintr-un amestec al frunzelor recoltate de la speciile Plantago major L., Plantago media L. și Plantago lanceolata L. din familia Plantaginaceae.  Produsul vegetal are proprietăți emoliente, astringente, antiinflamatoare, diuretice, hepatoprotectoare și imunostimulatoare. Peste 3-4 lingurițe de produs vegetal mărunțit se adaugă 150 ml. de apă la fierbere și se infuzează timp de 15-20 minute, după care se filtrează.

Ceaiul de cimbru (sau tămâioară) se prepară din părțile aeriene înflorite recoltate de la specia Thymus vulgaris L., familia Lamiaceae. Uleiul volatil conținut de această plantă imprimă importante efecte antibacteriene, antispatice, antitusive și expectorante. Infuzia de cimbru se utilizează în catarul căilor respiratorii superioare, la bronșitele acute și cronice, datorită stimulării secreției de mucus la nivel bronșic și amplificării mișcărilor cililor, ce vor favoriza eliminarea secrețiilor. Infuzia se realizează din 3-4 lingurițe de produs vegetal mărunțit, peste care se adaugă 150 ml. de apă fierbinte și se acoperă. După 10-15 minute, se filtrează.

Ceaiul de panseluțe (sau trei-frați-pătați) este constituit din părțile înflorite ale specieiViola tricolor L. din familia Violaceae, recoltate în perioada mai – august. Produsul vegetal se utilizează ca diuretic, purgativ, febrifug, regenerant dermic, fiind recomandat în diferite afecțiuni dermatologice (prurit, acnee, eczeme, dermatoze, psoriazis, impetigo), afecțiuni respiratorii (inflamații ale căilor respiratorii superioare, bronșite, tuse convulsivă), stări febrile, reumatism, artrită, nefrite. Peste 2-3 lingurițe de produs vegetal mărunțit se adaugă 150 ml. de apă la fierbere și se infuzează timp de 10-15 minute, după care se filtrează. Se recomandă administrarea a 3 infuzii pe zi.

 Veronica Grădinariu

Articol publicat în numărul 85 (Februarie 2016) al revistei Familia Ortodoxă.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *