Cele mai mari trei păcate

Că cel ce se roagă, stă ca un osândit înaintea Domnului, cu multă smerenie, încă prin aceste fapte bune, omul aduce o desăvârşită jertfă a sa şi a lucrurilor sale.

A treia şi cea mai din urmă parte a pocăinţei, se zice ispăşire, şi este osteneala şi canonul păcatului şi are trei fapte bune conlucrătoare şi ajutătoare, adică: postul, milostenia şi rugăciunea. Aceste fapte bune, fiindcă sunt grele şi ostenicioase trupului, pot mult, ca şi canonul, la ispăşirea păcatului ce-am săvârşit, dând acestui trup dulceaţă şi desfătare.

Şi pentru că cele mai mari păcate sunt aceste trei: mândria, iubirea de argint şi curvia în care zace îndrăcirea pântecelui, şi ne luptă pururea ca nişte trei mari uriaşi, pentru aceasta, spre ispăşire împotriva lor, ne ajută aceste trei: postul, împotriva trupului; milostenia, împotriva iubirii de argint, şi rugăciunea împotriva mândriei. Că cel ce se roagă, stă ca un osândit înaintea Domnului, cu multă smerenie, încă prin aceste fapte bune, omul aduce o desăvârşită jertfă a sa şi a lucrurilor sale. Prin milostenie, lucrul său; prin post, jertfeşte trupul; prin rugăciune, aduce sufletul său Domnului.

Agapie Criteanu

Extras din „Mântuirea păcătoșilor”, Ed. Egumenița, 2009, pag. 35

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.