În tumultul unei vieți în care grijile cotidiene par să fi luat locul liniștii lăuntrice, Părintele Teofil Părăian oferă un cuvânt de luminare pentru cei care caută un sens duhovnicesc mai profund. În volumul „Punctele cardinale ale Ortodoxiei”, el subliniază cu fermitate că începutul unei vieți în Hristos nu poate fi conceput fără rugăciune sinceră, rostită cu inimă curată, dimineața, seara și la vremea mesei.
Citește și: „S-au potolit hormonii…” – Pr. Calistrat, mesaj dur pentru femeile care vor să fugă de căsnicie
Un punct de angajare în viaţa duhovnicească, este rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi de la vremea mesei. Nu poţi avea credinţă în Dumnezeu dacă nu te rogi lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care se socotesc credincioşi, dar nu se roagă. Ceea ce nu ştiu ei, pentru că li se întunecă minţile, este aceea că renunţă la vorbirea minţii cu Dumnezeu. Un om credincios nu poate să nu-I spună lui Dumnezeu cele ce le poartă în suflet, nu poate să nu aducă preamărire lui Dumnezeu.
Sunt unii care se numesc credincioşi şi se mulţumesc doar să mediteze, doar să gândească la nişte lucruri care țin de credinţă, dar care nu adâncesc aceste lucruri în așa fel încât să izbucnească din sufletul lor şi în rugăciune. Să nu uităm de ce suntem în fața lui Dumnezeu: „Când îți vei aduce aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunile, pentru ca atunci când ÎI vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine“. Nu poţi să ai o viaţă evlavioasă, aşa cum nu poţi să-ti arăţi credinţa în Dumnezeu, fără să vorbeşti cu Dumnezeu, fără să începi ziua cu Dumnezeu şi să o sfârşeşti cu Dumnezeu, mai ales când ştii că rugăciunea e întâlnirea cu Dumnezeu. Cine nu se roagă dimineaţa şi seara, cine nu-şi face vreme de Dumnezeu, acela poate să ştie că nici n-are Dumnezeu. Dacă ai Dumnezeu, atunci nu poţi ocoli pe Dumnezeu. Trebuie găsită vreme anume pentru Dumnezeu (măcar 5-10 minute, dimineaţa şi seara). Trebuie să găseşti timp şi pentru Dumnezeu, aşa cum găseşti pentru atâtea lucruri pe care le faci. Să stai în faţa lui Dumnezeu cu atitudine de credinţă, în picioare, în genunchi, aşa ca să ştii că vorbeşti cu Dumnezeu, nu oricum. E adevărat că credinţa vine împlinind lucrurile lui Dumnezeu, de aceea noi pornim cu credinţa, cu câtă o avem şi înaintăm în credinţă, dar numai dacă facem lucrurile credinţei. Nimic nu te învaţă să te rogi decât însăşi rugăciunea, însuşi faptul de a te angaja în rugăciune. Nu te rogi, scazi în rugăciune; te rogi, înaintezi în rugăciune.
Cineva spunea: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie”. Dacă nu te rogi, sau dacă te rogi prea puţin, dacă rugăciunea e atât de puţină în viaţa ta încât nu poţi să te cercetezi pe tine însuţi în rugăciune, înseamnă că nu ai folosit rugăciunea (pe care o faci şi în grabă, şi superficial). În orice caz, un program de rugăciune trebuie să ai. Oricum te-ai ruga, trebuie să te rogi şi dimineaţa, şi seara, şi la vremea mesei.
Alăturați-vă comunității Gânduri din Ierusalim
Urmăriți-ne pe canalele oficiale de WhatsApp și Telegram pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți:
Așadar, într-o lume în care meditația superficială sau gândurile fugare tind să ia locul dialogului autentic cu Dumnezeu, Părintele Teofil atrage atenția că fără o legătură reală și constantă prin rugăciune, omul se îndepărtează de însăși esența credinței. Rugăciunea, spune el, nu este opțională, ci este respirația sufletului credincios, singura cale de a rămâne în prezența lui Dumnezeu și de a crește în credință.
