”Disperați, s-au apropiat de foc purtând în mâini mai multe icoane. Sub ochii tuturor, focul și-a schimbat brusc direcția și s-a îndreptat spre râu, stingandu-se rapid”

-manastirea nasterea maicii domnului din kiev

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei, Mitropolitul Onufrie, icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, cunoscuta sub numele de „Cernobil” (foto), va ajunge in aceste zile în Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului din Kiev (foto), informeaza in premiera Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®.

În ciuda nivelului ridicat al radioactivitatii din „zona de evacuare” a Cernobâl-ului, această icoană a rămas neatinsă de radiații. Ea datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea și s-a aflat la originea unui dicton local: „Dacă Sf. Nicolae paraseste biserica, incepe furtuna”. Pornind de la acesta, s-a incercat ca icoana sa nu fie scoasa din Biserica Cernobâl.

După revoluție, insa, biserica a fost transformată în depozit, iar când biserica s-a deschis din nou, în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, o familie care ascunsese icoana, a reasezat-o in biserică.

icoana sfantului nicolae de la cernobilÎn 1986, când a avut loc dezastrul nuclear, orașul a fost abandonat și tot cartierul a fost evacuat, dar icoana a rămas în biserica inchinata Profetului Ilie. Ulterior, infractorii au inceput sa cutreiere zona parasita de locuitorii sai, dar acestia nu au putut jefui si biserica. Ei au recunoscut ca, atunci când au incercat sa faca asta, le-au scazut puterile dintr-o data.

În 1990, în aceeasi „zona de evacuare”, un incendiu iscat in padure s-a răspândit cu o rapiditate neobisnuita. Focul ajunsese la casele învecinate padurii. Rezidentii, disperati, s-au apropiat de foc purtand in maini mai multe icoane, inclusiv pe cea a Sfantului Nicolae din Cernobâl. Și toți au asistat la o alta minune: sub ochii tuturor, focul si-a schimbat brusc directia și s-a îndreptat spre râu, stingandu-se rapid.

În prezent, icoana se află în Biserica Sfantul Ilie din Cernobâl. Procesiuni cu icoana au avut loc în mai multe biserici din Kiev, în orașele din regiune, mai ales in cele în care au existat victime și refugiați ai dezastrului de la Cernobâl. Mulți oameni spun ca simt o căldură surprinzătoare și harul care emană din icoana. Unii au observat că, uneori, în timpul oficierii slujbelor de mijlocire, icoana se încălzeste, devenind imposibil sa o mai sarute, mai informeaza Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.