Harul Duhului Sfânt intră uşor în sufletul celui ascultător, şi-i dă bucurie şi odihnă

Ascultarea este de trebuinţă nu numai monahului, ci şi fiecărui om. Chiar şi Domnul a fost ascultător.

Cei mân­dri şi cei care trăiesc după rânduială-de-sine [în idioritmie] nu lasă harul să vieze în ei şi, de aceea, n-au nicioda­tă pace sufletească; dar harul Duhului Sfânt intră uşor în sufletul celui ascultător, şi-i dă bucurie şi odihnă. Toţi caută odihna şi bucuria, dar puţini ştiu unde să găsească această bucurie şi această odihnă şi ce anume trebuie pentru a ajunge la ele.

De treizeci şi cinci de ani, iată, văd un monah care e mereu vesel la suflet şi plăcut la faţă, chiar dacă e bătrân. Şi aceasta pentru că el iubeşte ascultarea şi sufletul său s-a predat voii lui Dumnezeu şi nu se îngrijeşte de nimic, ci sufletul său iubeşte pe Dom­nul şi-l vede pe El.

Sfântul Siluan Athonitul

Extras din ”Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”, Ed. Deisis, pag. 202

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *