Ia-o pe firul durerii și vei afla calea vindecării, Îl vei afla pe Cel ce te așteaptă și te caută

Dacă vrei să fii îndrăgostit toată viața și să trăiești ca un îndrăgostit, îndrăgostește-te de Dumnezeu; dacă vrei să fii iubit, să-L ai pe Dumnezeu în tine. Toată lumea Îl iubește pe Dumnezeu, toată lumea va găsi ceva în El… sigur că L-au și răstignit, te vor răstigni și pe tine, L-au scuipat, te vor scuipa și pe tine, dar toate astea vor avea un sens, astea îți vor aduce o bucurie pe care nu o ia nimeni de la noi. Aceasta este misiunea mea, aceasta este misiunea noastră: să spunem că orice ați păți, orice ați vedea, după orice ați alerga, alergați după vânt. Și într-o zi veți simți asta. Veniți acolo de unde bate Vântul acela dumnezeiesc, de unde pornește Vântul Vieții.

Veniți la Dumnezeu și El vă va învăța bucuria adevărată, pacea adevărată… Fără Dumnezeu totul este minciună. Și dacă facem asta, eu zic că unul, doi, trei, patru din cei ce suferă se vor întoarce la bucurie, unul, doi, trei, patru din cei care se bucură vor împărtăși bucuria cu ceilalți și vom învăța să nu-i mai admonestăm, să nu le mai interzicem, ci să le oferim, cum spuneți, o altă perspectivă, o alternativă. Dacă tinerii care se sărută făcând din sărutul lor un spectacol vor vedea bucuria tinerilor care se duc la Biserică, vor tânji după ea. Dar dacă tinerii care merg la Biserică trăiesc în ascuns bucuria și pe urmă se ascund să nu râdă ceilalți de ei, va mai dura până vom fi martorii Bucuriei lui Hristos. Și să nu uităm că sunt mulți tineri care au pus acest început bun în viața lor.

Aș mai spune un cuvânt: niciodată Biserica Ortodoxă n-a ars pe rug vrăjitoare, n-a arătat cu degetul, nu i-a alungat pe cei căzuți în robia patimilor. Ci singur păcatul te lovește și te doare, singură deșertăciunea te lovește și te doare. Și durerea e dascălul tău. Ia-o pe firul durerii și vei afla calea vindecării, Îl vei afla pe Cel ce te așteaptă și te caută, pe Cel ce este Calea și Viața și Adevărul! Vino la El și vei găsi bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la noi. Nu există altă soluție.

Extras din interviul cu Maica Siluana Vlad

Articol relatat de portalul doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.