Pr. Filothei Zervakos: Încetează să-ți mai vopsești buzele, unghiile și fața!

Într-o lume dominată de imaginea exterioară, cuvintele pline de foc ale Părintelui Filothei Zervakos vin să trezească conștiința adormită, reamintindu-ne că adevărata frumusețe nu stă în artificii, ci în simplitatea lăsată de Creator. Grija excesivă pentru trup riscă adesea să sufoce viața lăuntrică, transformând omul într-un simplu obiect de admirație trecătoare, în detrimentul veșniciei sufletului.

Părintele Filothei Zervakos despre responsabilitatea duhovnicească

Relația dintre duhovnic și ucenic nu este una de stăpânire lumească, ci o legătură sfântă, fundamentată pe dragoste și pe dorința fierbinte de mântuire. Povățuirea nu vine dintr-o dorință de a impune reguli absurde, ci din vederea clară a pericolelor care pândesc sufletul neîntărit. Păstorul veghează ca oile sale să nu cadă în prăpastiile vanității, știind că orice abatere de la firesc este o îndepărtare de Adevăr.

Iată cum își definește cuviosul stareț misiunea, printr-un îndemn categoric:

„Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc, deci, ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu.”

A rămâne „cum te-a zidit Dumnezeu” înseamnă a accepta cu smerenie voia divină și a avea încredere că Ziditorul nu a greșit când ne-a plăsmuit. Într-un context duhovnicesc, refuzul propriei înfățișări naturale trădează o nemulțumire profundă față de darul vieții, o încercare a omului de a corecta ceea ce el percepe eronat ca fiind imperfect.

Citește și: De ce sunt mai multe femei în iad? Adevărul din Pateric despre cele trei curse ale diavolului

Această atitudine de corectare a creației ascunde, de fapt, o formă subtilă de mândrie. Când intervenim asupra chipului nostru cu vopseluri și artificii, nu facem doar un gest estetic, ci unul cu implicații dogmatice grave. Ne așezăm, fără să ne dăm seama, într-o poziție de judecători ai propriei firi, considerând că intervenția noastră umană este superioară planului divin.

Părintele Filothei explică această rătăcire cu o claritate tăioasă:

„Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: «Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu…»”

Iluzia corectării operei divine prin artificii

Căutarea validării din partea lumii este o capcană în care cad mulți creștini de astăzi, dorind să fie „în rândul lumii”, dar uitând că prietenia cu spiritul lumesc este adesea vrăjmășie cu Dumnezeu. Dorința de a fi considerat „modern” și „fermecător” devine un idol care cere jertfe zilnice: timp, bani și, mai ales, curăția minții.

Ierarhul ne arată consecințele duhovnicești ale acestei deșertăciuni:

„…ca să par mai frumoasă şi să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că simt «femeie fermecătoare», modernă, nu înapoiată. Însă în felul acesta Îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.”

Observăm aici o distincție clară între două categorii de oameni: cei „cuminți și cu frică de Dumnezeu”, care prețuiesc naturalețea și curăția, și cei „neînțelepți”, care se lasă amăgiți de aparențe. Bucuria diavolului vine tocmai din faptul că omul renunță la chipul său autentic pentru a purta o mască, devenind astfel un actor pe scena deșertăciunii, în loc să fie o icoană vie a prezenței divine.

Citește și: Pr. Arsenie Boca: De ce apar anxietatea și bolile de nervi? Sfaturi vitale pentru femei

Ascultarea față de părintele duhovnicesc este piatra de temelie a progresului spiritual. Nu putem pretinde că Îl iubim pe Dumnezeu dacă disprețuim sfaturile celor pe care El i-a rânduit să ne călăuzească. Renunțarea la obiceiurile lumești nu este o privare, ci o eliberare de sub tirania modei schimbătoare.

Cu autoritatea sa duhovnicească, Părintele Filothei Zervakos trasează calea de urmat:

„Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi.”

Împodobirea sufletului și adevărata noblețe

Adevărata cosmetică a creștinului este lucrarea virtuților. Dacă grija pentru trup este limitată de timp și se sfârșește inevitabil în mormânt, împodobirea sufletului are valoare veșnică. Smerenia și cuvioșenia nu se demodează niciodată și atrag asupra omului nu priviri pătimașe, ci Harul necreat.

Iată promisiunea luminoasă pe care o face părintele celor ce aleg calea virtuții:

„Şi să-ţi împodobeşti de-aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi Sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în împărăţia cerurilor.”

În schimb, compromisul cu spiritul lumesc funcționează ca o pantă alunecoasă. Odată ce bariera conștiinței a fost ruptă într-un aspect aparent minor, precum machiajul excesiv, sufletul devine vulnerabil și altor patimi. Obișnuința de a imita lumea în aspectul exterior deschide larg porțile pentru imitarea ei și în comportamentele degradante.

Citește și: Profețiile Părintelui Arsenie Boca despre viitorul României și cernerea sufletelor de pe urmă

Părintele încheie cu un avertisment sever asupra acestei legături dintre patimi:

„Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva.”

Să luăm aminte la aceste povețe și să căutăm acea frumusețe care nu se șterge seara, ci strălucește tot mai tare în veșnicie. Vă invităm să împărtășiți gândurile voastre despre simplitatea creștină în secțiunea de comentarii de pe site-ul Gânduri din Ierusalim.

Sursă bibliografică: Părintele Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, 2007, p. 98