Părinte, aș vrea să mă pensionez! – Dar câți ani ați muncit?

– PENSIA CINSTITĂ ȘI TRUDA !
– AJUTORUL SOCIAL, COMODITATEA ȘI LENEA!

– Părinte, aș vrea să mă pensionez!
– Dar câți ani ați muncit?
– Păi am 10 ani!
– Vi se pare prea mult că ați muncit, ce vârstă aveți?
– Am 38 de ani, poate unii 40 de ani!
– Putem spune că și – ACESTA ESTE UN MOD DE A FURA DIN TRUDA BANULUI PUBLIC.

– Dacă la 38 de ani sau la 40 de ani crezi ca ești apt pentru o pensie și poate să-ți plătească unul care muncește mai mult, contribuția de pensie până la 65 de ani, a vârstei de pensionare, înseamnă că ești un om, care cu adevarat, nu ai norme de valoare morală, privind corectitudinea fața de Dumnezeu!
– Și poate vei spune:
„Trebuie să trăiesc și eu!”

– Da, toți trebuie să trăim, creștem un porc, o vacă, muncim o palmă de pământ..
Nu s-a terminat munca și șansa de a ne descurca pe pământ!

– Și dacă nu suntem atenți la acest invers de echilibru, s-ar putea să ajungem în stadiul în care să așteptăm pensia de la extratereștrii!
Deci nu-l furăm pe aproapele, indiferent de metodă, să ne fie noua bine, nu-i echitabil creștinește.

– Mai avem și alte nedreptăți sociale și financiare în viața socială.

– Asistența Socială, de pildă, întreține foarte mulți oameni care sunt apți de muncă, dar comozi și le dă acel „ajutor social„ în mod nejustificat.
Este tot o formă de furt, din banul contribuabilului și al aproapelui care trudește!

– Cazurile de infirmi sau neajutorați intelectual: – un om fără un picior, un om fără o mână, un om orb, un bătrân uitat de lume, un paralizat, aceștia merită un ajutor de la buget în mod legal, dar chiar ei nu-l primesc datorită derapajelor multor legi neveghiate, sau rău puse în aplicare, pentru că aceștia chiar nu mai pot face nimic!

– Dar cei nominalizați la ajutorul social, ei stând în crâșmă, sau fumând, sau bând pe datorie apoi ce primesc de colo, dau dincolo, aceasta nu este echitate și ajutor, se numește un furt din banul public, care este tot un păcat înaintea lui Dumnezeu!

– ESTE PĂCAT CA UN OM APT, VREDNIC, UN OM COMPETENT, UN OM CARE POATE SĂ MUNCEASCĂ CÂTEVA ORE.. SĂ FUGA DE RESPONSABILITATEA MUNCII.

– CHIAR APOSTOLUL PAVEL NE-A SUBLINIAT CLAR:
„CINE NU LUCREAZĂ NICI SA NU MĂNÂNCE!”

EL FIND VÂRSTNIC A CONSEMNAT AȘA:
– „NU AM ÎNGREUNAT PE NIMENI CU TRUPUL MEU! „ziua am lucrat și noaptea m-am rugat”!

Părintele Calistrat Chifan

httpv://youtu.be/5ZwjPo-VkQ4

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.