Postul cel Mare – de la cele trupești la cele sufletești

post

“Alimentaţia este primul nostru medic” (Hipocrate)

Postul dinaintea Învierii Domnului este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi de peste an, instituite de  Biserica Ortodoxă. Este numit ”Postul cel Mare” pentru importanța sa duhovnicească.  Acest post reprezintă ,,o înnoire a omului lăuntric, prin spovedanie, iertare şi iubire faţă de semeni”, lucru care este bine să se reflecte și  în faptele noastre.

Postul reprezintă  o manifestare a dorinţei noastre de a ne petrece viaţa împreună cu Dumnezeu, fiind considerat ca abţinere absolut necesară, bine gândită şi organizată pe perioade limitate. Posturile alimentare pot avea fie un caracter total, adică postul negru, fie un caracter parţial, în care se exclud anumite alimente.

În Ortodoxie posturile reprezintă perioade în care credincioşii au ocazia să se debaraseze de excesul de proteine animale, grăsimi, glucide. Alimentele neprelucrate de origine vegetală trebuie să ocupe un loc important atât în cadrul alimentaţiei persoanelor sănătoase, cât şi a celor bolnave. Doar aceste produse conţin materiale de balast (fibre) şi substanţe antioxidante, care ajută organismul să facă faţă stresului psihic şi celui oxidativ, prevenind sau chiar vindecând o serie de afecţiuni.

Opt beneficii ale Postului:

1.  Să postim de alimente, dar mai ales, prin înfrânarea tuturor simţurilor noastre.

2. Să evităm grăsimile saturate şi cele fără colesterol, care se conţin în alimentele de origine animală, înlocuindu-le cu grăsimi nesaturate de origine vegetală.

3. Să evităm dulciurile. Ele contribuie la apariţia infecţiilor cu candidă, a cariilor dentare şi la declanşarea crizelor de hiperglicemie.

4. Să evităm sarea în exces. Se recomandă să nu se consume decât o linguriţă de sare pe zi (aici se include sarea din bucate şi pâine, precum şi cea din produsele naturale ce conţin sodiu).

5. Să evităm consumul de alcool şi cofeină. Ca rezultat, reducem efectele negative pe care le au aceste substanţe asupra sistemului nervos şi a aparatului digestiv.

6.  Să consumăm fructe şi legume necesare organismului, îndeosebi, pentru perioada de post.

7. Se recomandă consumul a cel puţin 2 litri de apă  pe zi. Apa are un rol esenţial în funcţionarea organismului şi este o parte componentă a unei alimentaţii echilibrate.

8.  Faceţi zilnic mişcare.

Aşa vom putea să evităm obezitatea, aşa vom putea să facem dintr-o perioadă de post o ocazie de a fi mai  sănătoşi atât fizic, cât şi spiritual!

Aurelia Crivoi, prof. univ., dr. hab. în științe biologice

Articol relatat de portalul octavianmosin.info

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.