Rugăciunea Arhimandritului Cleopa Ilie, ajutor pentru cei aflaţi în necazuri

Într-o zi a venit la Părintele Cleopa un credincios, plângându-se că i s-a furat calul. Părintele i-a spus să fie liniştit, căci la întoarcerea din călătorie îl va găsi în curte. Cum a ajuns acasă, omul şi-a găsit calul în ogradă şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

Odată, o creştină care avea un mare necaz a dat un pomelnic la Părintele Cleopa. După un timp femeia a revenit, spre a-i mulţumi cu lacrimi pentru ajutorul primit. Dar sfinţia sa îi spunea că nu-şi mai aminteşte nimic, însă ea stăruia, amintindu-i împrejurările de atunci. Atunci, părintele a căutat prin buzunare şi a scos o hârtie boţită, întrebând-o dacă nu cumva acesta este pomelnicul ei. Femeia recunoscând pomelnicul, părintele i-a spus: „Vezi, eu am şi uitat de atunci de el. Dar credinţa ta a lucrat şi Domnul te-a izbăvit de necaz”.

Altădată, a venit o femeie împreună cu fiul ei la Părintele Cleopa. Când i-a dat binecuvântare, necunoscând-o mai dinainte, părintele a spus: „Numai mamă să nu fii!”. Iar în predica din seara aceea a vorbit mai mult împotriva desfrânării şi a beţiei, patimi care îl stăpâneau pe fiul acelei mame. Apoi ne-a mărturisit acea creştină că fiul său, după plecarea de la mănăstire, a părăsit cu totul acele patimi, cu rugăciunile Părintelui Cleopa.

A spus odată Părintele Cleopa: „Un adevărat călugăr este bine să se împărtăşească din toate faptele bune câte puţin. Dar mai mult să prisosească smerenia, căci aceasta este poartă a Cerului; iar smerenia din ascultare se naşte. Cununa tuturor faptelor bune rămâne, însă, dragostea. Aceasta duce sufletul de la poarta Cerului înaintea tronului Preasfintei Treimi”.

Într-o zi, când un frate i-a arătat biserica noua care se construia, lăudându-i frumuseţea, părintele i-a spus: „Da, frate. Dar să ştii că este mai greu să faci un călugăr adevărat, decât o catedrală”.

Extras din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pag. 760-761