Se pierd TOATE pădurile României! Structură de crimă organizată! Dați SHARE să oprim DEZASTRUL!

Defrişări-ilegale-Holzindustrie-Schweighofer

Aistăm la cel mai mare DEZASTRU ecologic din Europa, cu acordul autorităţilor.

În urma unui studiu făcut în Statele Unite ale Americii de organizaţia Alexander FORD, aceasta a avertizat că România pierde 3 hectare de pădure pe oră.

Mirel Alexandru, un activist român a declarat:

După ce au făcut averi, după ce au tăiat jumătate din pădurile României, după toată hoția făcută cu acordul autorităților și complicitatea lor ce o sa facă statul român acum?! Ce o sa facă justiția?! Probabil se va găsi un “țap ispășitor”, austriecii vor pleca de la noi și noi vom rămâne cum am rămas sute de ani: hoți, cerșetori, corupți, săracii Europei s.a.m.d.! Mi-aş dori ca, această mare “Uniune Europeana” să facă anchete și să arate lumii și Europei adevărații hoți care au avut interese mari din 91 încoace și vor fi șocați, dacă nu cumva chiar părtași la tot “binele” României pe care numai noi suntem ipocriți sa credem că-l vor!!!

În urma unor studii Agent Green şi Capital Media, se estimează tăieri ilegale de păduri, de două ori mai mari decât în anul 2014. Aşadar, România va rămâne fără păduri, Parcuri Naţionale şi animale sălbatice “protejate” de Uniunea Europeană.

Lemn-tăiat-ilegal-Holzindustrie-Schweighofer

Cititi mai multe pe ziaruldevalcea.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.