În urmă cu aproape zece ani, o veste se răspândea ca fulgerul prin toată ţara: o icoană din comuna giurgiuveană Letca Nouă plângea cu lacrimi de mir – DOCUMENTAR
Un documentar de Camelia Moise. Mai jos câteva cuvinte despre Letca Nouă.
În urmă cu aproape zece ani, o veste se răspândea ca fulgerul prin toată ţara: o icoană din comuna giurgiuveană Letca Nouă plângea cu lacrimi de mir. Oameni credincioşi sau doar curioşi au început să se scurgă de prin toate colţurile ţării spre mica localitate din sud, pentru a vedea miracolul petrecut în noiembrie 2002. Unii au crezut, alţii nu. Satul a devenit celebru, dar a rămas la fel de necăjit.
Autocarele făceau coadă în faţa bisericii, înţesate de pelerini, iar sătenii din Letca Nouă au început să vină la slujbe: dacă înainte preotul făcea o slujbă cu mai puţin de zece oameni, acum biserica e plină în fiecare duminică.
Amintirea „minunilor” de atunci e încă proaspătă în mintea localnicilor. „Au fost minuni. Au venit mulţi copii paralizaţi, muţi. Au venit din toată ţara : Târgu Mureş, Sighetul Maramţiei. Da’ s-a dus, acuma nu mai e. Acu’ auzeam că e una lângă Târgu Mureş: vorbea lumea în tramvai la Bucureşti”, spune Alexandru Lazăr, de 73 de ani, în timp ce îşi mângâie vaca legată cu o funie. „Unii au fost muţi şi le-a venit gură. Alţii nu aveau copii şi acum au venit cu două fete mari”, spune şi Aurica Negru, vecina lui Lazăr.
În faţa lor, o uliţă noroioasă, plină de bălţi, se desprinde din drumul principal ce taie în două Letca Nouă. De-o parte şi de alta se înşiruie case turtite din chirpici, cu varul mâncat pe la colţuri. În multe gospodării se intră direct din drum. Colibele gârbovite, cu acoperişuri sparte şi cu găuri pe post de geamuri nu ar putea să îmbie niciun eventual hoţ.
Au trecut opt ani de când se zice că icoana a plâns, însă credincioşii continuă să vină în Letca Nouă… Biserica din Letca Nouă a fost renovată cu ajutorul donaţiilor credincioşilor după 2002, anul în care se spune că a avut loc minunea.
Dincolo de minuni şi de bogătaşi care s-au perindat pe la biserică, de pe urma icoanei care a plâns au rămas câteva centre sociale. Preotul a înfiinţat „Asociaţia Letca Nouă”, un ONG care oferă servicii legale pentru familiile defavorizate. În curtea bisericii a fost construită o casă mare, un aşezământ social numit „Grădina Maicii Domnului”, care funcţionează din donaţiile oamenilor. Aici locuiesc şase copii săraci care acum merg la şcoala din Letca Nouă. La centru sunt îngrijiţi şi au şi intructori care îi ajută să îşi facă temele sau care i-au dus în excursii la muzeele din Bucureşti. Unii dintre copii au fost părăsiţi, alţii neglijaţi de părinţii extrem de săraci.
Alte două case din localitate au fost donate asociaţiei de către credincioşi din Bucureşti. Într-una, donată de o profesoară de religie din capitală, stă o familie cu zece copii, iar în cealaltă un cuplu de tineri care aşteaptă un copil…
Fragment din articolul ”Letca Nouă, comuna necăjită scoasă din anonimat de icoana care „plânge””, EZ, 24 octombrie 2010.
httpv://youtu.be/J7BbmbOWdLc