Să cunoaştem, fraţilor, cum stăm înaintea lui Dumnezeu, în biserică. Precum îngerii cu cutremur

La tot cel ce crede în Dumnezeu vine îngerul Domnului, dacă nu-l gonim noi cu lucruri rele. Că, precum fumul goneşte albinele şi pe porumbei mirosul urât, aşa şi pe îngerul păzitor al vieţii noastre îl îndepărtează de la noi păcatul. Să nu dai, zice Scriptura, piciorul tău spre clătire, nici să nu adoarmă cel ce te păzeşte pe tine. Că, precum cineva ar sta înaintea împăratului şi ar vorbi cu el şi chemând pe slugi ar sta şi ar vorbi cu ele lăsând pe împărat, aşa face şi omul care, în vremea cântării sale bârfeşte şi îşi risipeşte mintea sa.

Deci să cunoaştem, fraţilor, cum stăm înaintea lui Dumnezeu, în biserică. Precum îngerii cu cutremur Îi stau înainte cântând, aşa şi nouă ni se cade a ne asemăna lor cu inimă curată şi cu frică stând la cântare şi la rugăciunile noastre, înaintea lui Dumnezeu, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

ÎPS. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Extras din „Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pag. 243

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.